Vremea
Praga este frumoasă în orice anotimp al anului. Perioada cea mai plăcută pentru vizitarea oraşului este din luna martie până în luna septembrie. Temperatura medie pe timp de iarnă este în jur de 0 °C, iar în timp de vară în jur de 25 °C.
Praga se află în zona cu climă temperat-continentală, cu veri calde şi cu ierni reci. Vremea de aici este influenţată atât de caracterul vremii de la est (Siberia), cât şi de la vest (Atlanticul). Probabil că cea mai bună perioadă de vizitare este între sfârşitul lunii martie şi cel al lunii septembrie, când vremea nu este prea rece şi oraşul nu este suprapopulat. In timpul verii, temperaturile se pot ridica izolat până la 35 °C şi iarna scădea până la -15 °C, uneori şi până la -25 °C, însă este vorba mai degrabă de excepţii sporadice. Temperatura medie din martie până în septembrie este de 22 °C şi minimele sunt în jur de 12 °C, durata medie de lumină solară este de şapte ore. Soarele luminează cel mai mult în lunile de primăvară şi vară, perioada dintre lunile mai şi august fiind cea mai ploioasă. În Praga, zăpada este rară. Cantităţile de precipitaţii sunt uniforme în decursul anului, puţin mai mari vara şi toamna, iar sporadic se prezintă şi furtunile de vară.
Dacă vă pregătiţi să vizitaţi Praga în toiul verii, fiţi pregătiţi să găsiţii restaurante supraaglomerate, hotelurile şi oraşul fiind pline de turişti. În cazul unei perioade lungi de caniculă calitatea aerului se poate înrăutăţii rapid datorit poluării şi smogului, cauzând astfel probleme persoanelor suferinde de afecţiuni ale aparatului respirator. Dacă suferiţi de astm, ar trebui să aveţi întotdeauna asupra dvs. inhalatoarele.
Previziunea meteo în Praga pe 6 zile
Cum să vă îmbrăcaţi şi ce să aduceţi cu voi când veniţi la Praga
In primul rând, trebuie să aveţi la voi cel puţin o pereche de pantofi comozi, iar asta v-o recomandăm doar din două motive: primul ar fi că va trebui sa mergeţi foarte mult pe jos, iar cel de-al doilea este că majoritatea străzilor în Praga sunt pavate cu piatră cubică. În ceea ce priveşte îmbrăcămintea pe care trebuie s-o aveţi la voi, vă recomandăm căteva rănduri de haine casual, pentru că acestea se potrivesc foarte bine, indiferent de ocazie. În timpul verii, luaţi-vă cu voi haine uşoare, însă trebuie să fie pregătiţi şi în cazul unor eventuale ploi scurte sau pentru momentele răcoroase din timpul serii. Dacă ajungeţi la Praga primăvara sau toamna, vă recomandăm să luaţi la voi o geacă sau un pardesiu. Dacă vreţi să vizitaţi Praga în timpul iernii, e bine să aveţi în bagaje o haină groasă, ceva de pus pe cap şi o pereche de mănuşi. Deoarece vremea la Praga este destul de umedă şi imprevizibilă pe tot parcursul anului, vă recomandăm să aveţi la voi şi o umbrelă, o pelerină de ploaie şi o jachetă în cazul în care bate vântul sau se produc averse de ploaie. Iar dacă uitaţi să le puneţi în bagaje, nu vă neliniştiţi căci vă puteţi cumpăra aceste articole şi din magazinele din Praga, odată ce aţi ajuns aici. Obiectele de toaletă, medicamentele şi produsele cosmetice sunt foarte uşor de găsit în magazinele din Praga.