Istorie
Praga a fost timp de secole capitala regatului străvechi al Boemiei. La mijlocul secolului al XIV-lea, Praga era centrul Sfântului Imperiu Român și al treilea oraș din Europa ca populație. Domnia lui Carol al IV-lea a reprezentat o epocă de aur pentru istoria cehă. Sfârșitul acestei perioade a adus însă conflicte economice și politice în zonă, deoarece husiții protestanți – inspirați de ideile reformatorului religios Jan Hus – au luptat cu cruciații trimiși de Biserica Catolică în secolul al XV-lea. În secolul al XVI-lea, orașul devine un centru important la Curtea Habsburgică și este desemnat capitala noii țări independente – Cehoslovacia – în 1918. Noul stat, condus de președintele Tomáš Garrigue Masaryk, a cunoscut o creștere importantă, ceea ce a poziționat Cehoslovacia printre cele zece națiuni considerate a fi cele mai bogate din lume. Ocuparea nazistă a Boemiei și Moraviei a fost dezastruoasă pentru Cehoslovacia, lăsând nealterate doar clădirile frumoase. După cel de-al doilea război mondial, Republica Cehoslovacă reunificată a căzut sub influența sovietică. O încercare de reformare și umanizare a sistemului comunist, cunoscută sub numele de Primăvara de la Praga, a eșuat lamentabil atunci când forțele rusești au invadat țara în august 1968. Anii 1970 și 1980 au reprezentat vremuri de tristă amintire pentru mulți cehoslovaci, care și-au creat propria lor contra-cultură disidentă. Protestele în masă și demonstrațiile de la Praga au condus la răsturnarea fără sânge a regimului comunist în noiembrie 1989, fenomen cunoscut și sub numele de Revoluția de Catifea. În momentul în care Cortina de Fier a căzut în 1989, Praga și-a dezvăluit bogăția ascunsă de comori boeme și a trimis o invitație (spre a fi descoperită și vizitată) către întreaga lume. Ulterior, la 1 mai 2014, Republica Cehă a aderat la UE.
-
Comunitatea evreiască din Moravia
În timp ce cimitirele și sinagogile evreiești din Praga au atras turiști de mulți ani, celelalte centre evreiești din Republica Cehă au fost redescoperite abia…
Citeste mai mult » -
Moștenirea iudaică a Pragăi
Acum două mii de ani, romanii i-au gonit pe evrei din Israel (Pământul Sfânt). Cu toate acestea: „Tora era sanctuarul lor, pe care nici o…
Citeste mai mult » -
Asasinarea lui Reinhard Heydrich
În septembrie 1941, al 2-lea la putere din SS, un favorit personal al lui Hitler, Reinhard Heydrich, care a fost primul cap al holocaustului, a…
Citeste mai mult » -
Primăvara de la Praga 1968
La începutul anului 1968, Antonín Novotný – un politician cunoscut pentru atitudinile sale radicale – a fost înlocuit din funcția de Prim Secretar al Partidului…
Citeste mai mult » -
Efectele Comunismului
Moştenirea comunismului mai există încă în inimile şi minţile celor din Republica Cehă, afectând încă psihologia oamenilor, dar şi starea economică şi socială a ţării.…
Citeste mai mult » -
Praga în timpul Regimului comunist
După Război, Cehoslovacia a devenit din nou o ţară liberă, condusă de preşedintele Beneš până la izbucnirea Războiului Rece. Războiul Rece însă a făcut ca…
Citeste mai mult » -
Praga azi
La mai mult de două decade după Revoluţia de Catifea şi căderea comunismului, popularitatea Pragăi ca una dintre destinaţiile turistice principale din Europa nu păleşte.…
Citeste mai mult » -
Revoluția de catifea din 1989
17 noiembrie 1989 - Unul dintre cei mai importanți ani din istorie din perspectiva est și central europenilor este fără nici un dubiu 1989; diferite…
Citeste mai mult » -
Václav Havel
Václav Havel este un fost dramaturg şi disident care a ajuns preşedintele naţiunii Cehoslovace în perioada de tranziţie către o ţară democratică cu o economie…
Citeste mai mult » -
Populaţia romă din Republica Cehă
Mulţi experţi consideră că populaţia romă, care constituie aproximativ 0,3% din populaţia cehă, este originară din India, însă nu este pe deplin clar cum ajuns…
Citeste mai mult » -
Începuturile dinastiei Přemyslid (870-1306)
În arhivele romane, istoricii au depistat istoria Boilor care erau un trib celtic din zona Pragăi de azi – un pământ pe care ei îl…
Citeste mai mult » -
Epoca de aur a lui Carol al IV-lea
În 1306, Ioan de Luxembourg a fost ales Rege al Boemiei, mai ales din cauza căsătoriei sale cu o prinţesă şi a faptului că era…
Citeste mai mult »