Primăvara de la Praga 1968
La începutul anului 1968, Antonín Novotný – un politician cunoscut pentru atitudinile sale radicale – a fost înlocuit din funcția de Prim Secretar al Partidului Comunist de reformistul Alexander Dubček, un slovac. A fost numirea unui om care s-a ridicat în rândul Partidului Comunist şi, prin viziunea sa reformistă, a şocat cu siguranţă pe liderii din Rusia care aveau ultima formă de control în acest stat satelit. Probabil cel mai şocant aspect al credințelor sale a fost acela că a mers atât de departe încât să sugereze transformare Cehoslovaciei într-un stat social-democrat, ceea ce ar fi însemnat o tranziţie masivă de la idealurile comuniste.
Publicul a susţinut masiv această idee supranumită „Socialism cu faţă publică”, însă oamenii care contau cu adevărat – ceilalţi politicieni şi liderii de la Moscova – n-au fost foarte impresionaţi. Însă cum controlul exercitat de guvern a devenit mai lejer, oamenii din Cehoslovacia au răspuns cu izbucniri de pozne fără precedent: comunitatea artiştilor s-a ridicat, sentimentul anti-moscovit a ajuns în atenţia publicului, iar divergenţele dintre ideile politice au devenit loc comun. Părea că s-a realizat în sfârşit eliberarea din lanţurile comuniste, iar publicul nu a crezut că totul se va sfârşi o dată cu finele anilor 1960.
Neaşteptat însă, petrecerea s-a sfârşit brusc în august 1968, când puternicii sovietici au decis că atmosfera care cuprinsese Cehoslovacia îi oboseşte. Nu erau doar îngrijoraţi de evenimentele care se petreceau, ci şi de ideea că atitudinea s-ar putea răspândi prin celelalte ţări comuniste amenințând astfel integritatea făuririi comunismului în întreaga Europă. Pentru a evita acest lucru, sovieticii au trimis 500.000 în Cehoslovacia pentru a înăbuşi libertatea nou descoperită a publicului. Tancurile s-au poziţionat în Piaţa Sf. Václav într-o demonstraţie de forţă; femei şi bărbaţi curajoşi au putut fi văzuţi încercând în zadar să riposteze în faţa acestei forţe străine – fie prin violenţă, fie prin ocuparea paşnică a diverselor zone din ţară.
Invazia sovietică nu a fost lipsită de vărsare de sânge, iar bilanţul în timp a reunit numeroase daune şi morţi. În acest timp, Dubček şi echipa lui au fost convocaţi la Moscova, unde au fost forţaţi să renunţe la politicile lor. Cu toate că după întoarcere Dubček a rămas la putere, influenţa adevărată venea acum din altă parte – Dubček devenise doar o marionetă. În ciuda acestui fapt, rezistenţa din partea publicului a continuat în Cehoslovacia, culminând în ianuarie 1969, când un bărbat pe nume Jan Palach şi-a dat foc în Piaţa Sf. Václav, un protest politic care l-a costat viaţa.
Chiar şi ca marionetă, Dubček nu a mai rezistat mult în funcţia de conducere. În aprilie 1969 el a fost înlocuit de un candidat mai acceptabil pentru Moscova, un om pe nume Gustav Husák. Această numire a dus la sistarea în masă a tipurilor de libertăţi de care se bucurase poporul în ultimii doi ani, iar mulţi dintre cei mai mari artişti şi intelectuali ai ţării au emigrat înainte ca regimul să închidă graniţele.
În lunile şi anii care au urmat, Husák a curăţat partidul de toţi cei care au arătat sprijin mişcării şi a încercat din nou centralizarea puterii guvernului. El a mărit de asemenea puterea înspăimântătoarei poliţii secrete. Cehoslovacia a fost de acord să urmeze viziunile comuniste date în schimbul asigurării unui standard bun de viaţă. Acest lucru s-a întâmplat până în 1989, când s-a născut Revoluţia de Catifea.
