Istorie

Epoca de aur a lui Carol al IV-lea

În 1306, Ioan de Luxembourg a fost ales Rege al Boemiei, mai ales din cauza căsătoriei sale cu o prinţesă şi a faptului că era fiul lui Henric al VII-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman. El venea foarte rar la Praga, însă, în ciuda acestui fapt, a devenit o figură legendară după moarte. Acest lucru se datorează faptului că a luptat până la moarte alături de francezi în 1346, în bătălia de la Crécy, chiar dacă era orb.

Alături de Ioan a luptat Carol (născut Václav) – un om care ulterior a devenit una dintre cele mai faimoase figuri legendare ale Boemiei. După ce a fost ales rege, a fost ales şi Împărat al Sfântului Imperiu Roman şi a început să transforme Praga în capitala sa imperială. A făcut din Praga un arhiepiscopat; apoi a început să construiască o catedrală în oraş, care urma să fie numită Sf. Vitus. În acelaşi timp a fondat prima universitate din Europa Centrală, numită Universitatea Carol. Alte realizări includ înfiinţarea Oraşului Nou, construirea castelului Karlštejn (conceput pentru a găzdui bijuteriile coroanei) şi reconstruirea Vyšehrad-ului şi a unei părţi din fortificaţiile medievale.

În 1378, Carol a murit şi totul a început să se destrame. Succesorul său a fost fiul său, Václav al IV-lea, iar acesta era un conducător slab care a permis iscarea tensiunilor sociale şi religioase care au adus Pragăi o seamă de neajunsuri financiare şi culturale. De asemenea, a permis ridicarea predicatorului ceh Jan Hus.

Articole Conexe

Back to top button