Stilul de viaţă din Praga
Pentru cei care trăiesc la Praga, oraşul este scump. Cu un salariu mediu de aproximativ 30.000 CZK, cetăţeanul praghez de condiţie medie nu îşi poate permite să meargă în toate restaurantele şi la toate atracţiile frecventate de turişti în mod regulat. Faptul că turiştii îşi pot permite aceste lucruri arată că, pentru cei din alte ţări, Praga poate fi un loc ieftin de vizitat. Cât de ieftin, depinde de ţara de proveninţă a turiştilor.
În ciuda problemelor financiare cu care se confruntă zilnic mulţi oameni la Praga, eticheta este încă o chestiune de importanţă pentru aproape toată lumea. Toată lumea spune „dobry den” la toată lumea când intră într-un magazin sau restaurant şi „na shledanou” la plecare. Chiar şi a răspunde la o invitaţie în locuinţa cuiva este prilej de respectat eticheta, iar cei mai mulţi oameni în această situaţie trebuie să ducă un dar – florile sunt de obicei suficiente. Este de asemenea un semn de bună creştere să se adopte ţinuta vestimentară corectă pentru a petrece o seară în oraş, mai ales pentru evenimente cum ar fi concertele de muzică clasică sau banchetele.
Una dintre cele mai mari probleme care mai năpăstuiesc Praga este corupţia, încă prezentă în departamentele guvernamentale. Majoritatea oamenilor din Praga duc cadouri funcţionarilor publici pentru a se asigura că vor fi trataţi cum se cuvine. Problema corupţiei la Praga are şi un nume – Jánabráchismus – care se traduce cu „o mână spală pe alta”.
Sunt câteva lucruri care plac majorităţii oamenilor din Praga şi printre acestea se numără berea! Adesea puteţi vedea muncitori care beau o halbă înainte de a merge la lucru, atât de mare este dragostea pentru această băutură alcoolică. Alte lucruri pe care praghezii par să le iubească în masă includ câinii, absenţa curăţeniei după câini şi umorul suprarealist – gândiţi-vă la „Monty Python” pentru a vă face o idee.