Activități

Baruri şi cluburi

Baruri şi cluburi

Am acoperit deja câteva dintre cele mai tari cluburi din Praga, însă adevărul este că mai sunt o mulţime din care puteţi alege. Pentru a fragmenta lista, iată câteva dintre barurile şi cluburile noastre preferate din oraş.

Bombay Bar şi Music Club

Dacă sunteţi în căutare de cocktailuri extraordinare, Rum Runners sau margaritas, aţi nimerit bine. Acest bar se află la distanţă mică de Piaţa Oraşului Vechi, în josul străzii Dlouha. Este un loc încăpător, ceea ce este bine pentru că în week-end se cam aglomerează cu studenţi străini şi turişti. Barul se extinde în jos pe o parte a camerei şi acolo găsiţi, de asemenea, o mulţime de vinuri şi tipuri de bere de unde puteţi alege.

Orele: de duminică până miercuri – de la 7:00pm până la 4:00am. Joi – de la 7:00pm până la 5:00am. Vineri şi sâmbătă – de la 7:00pm până la 6:00am. website

Double Trouble Bar şi Club

Acesta este unul dintre cele mai populare baruri cu pivniţă, ceea ce înseamnă ceva, ţinând cont câte astfel de localuri există în Praga. Oarecum greu de găsit, Double Trouble este situat între Piaţa Sf. Václav şi Piaţa Oraşului Vechi. Dacă vă place atmosfera de club ceva mai intimă, acesta este locul potrivit. Se dansează, de obicei în jur de miezul nopţii, când patronii încep să danseze pe orice suprafaţă plană pe care o găsesc, inclusiv pe bar! Muzica este asigurată de DJs de luni până duminică.

Orele: de luni până joi – de la 7:00pm până la 4:00am, vineri şi sâmbătă – de la 7:00pm până la 5:00am. website

Solidni Nejistota

Oferind servicii de catering mulţimii de peste 25, Solida Incertitudine este un club lejer care oferă muzică cu sonor suficient de încet pentru a putea menţine o conversaţie, dar totuşi există acţiune pe ringul de dans dacă doriţi distracţie. DJ-ul casei va face un mixaj de ritmuri bune de dans din mai multe melodii de petrecere. Acest club are un perete roşu intens şi un bar enorm foarte apreciat de localnici. Situat la 5 minute pe jos de zona principală unde se desfăşoară viaţa de noapte, Solida Incertitudine este un bar care trebuie vizitat cu certitudine.

Orele: de luni până vineri – de la 11:00am până la 6:00am, sâmbăta şi duminica – de la 6:00pm până la 6:00am. website

Chapeau Rouge Bar şi Club

Constând în trei nivele, patru baruri şi trei scene, Chapeau Rouge Bar şi Club este cel mai teribil party bar situat lângă Piaţa Oraşului Vechi. Acest loc atrage atât localnici, cât şi turişti în fiecare noapte. Chapeau Rouge a fost fondat în 1919 şi parterul a fost conceput ca un Irish Pub. Celelalte două nivele au DJs străini şi de top care fac spinning, iar intrarea este liberă pentru oricine. Decorat în roşu închis şi adăpostind o mulţime formată din oameni de toate vârstele şi naţionalităţile, barul este modul perfect de a începe sau de a încheia o seară în oraş.

Orele la bar: de luni până joi – de la amiază până la 3:00am, vineri – de la amiază până la 4:00am, sâmbătă – de la 4:00pm până la 4:00am şi duminică – de la 4:00pm până la 2:00am.

Ore la club – de luni până joi – de la 9:00pm până la 4:00am şi de vineri până sâmbătă – de la 9:00pm până la 6:00am. website

La Fabrique Bar şi Club

Acesta este unul dintre cele mai vechi şi mai renumite cluburi din Praga. Situat la doar cinci minute de Piaţa Oraşului Vechi şi la trei minute de Piaţa Sf. Václav, La Fabrique constă dintr-un bar frumos la etaj, plus un beci şi un club de noapte. La fel ca alte baruri din Praga, La Fabrique are interiorul decorat cu cărămizi expuse. Servesc o gamă largă de bere, inclusiv Stella Artois şi Hoegaarden. Sunt, de asemenea, o mulţime de cocktailuri şi vinuri de unde puteţi alege, iar preţurile sunt foarte rezonabile. Clubul este popular atât printre localnici, cât şi printre turişti. Deoarece localul are orar foarte bun, puteţi începe sau termina ziua cu o băutură sau un cocktail la La Fabrique.

Orele: de luni până joi – de la 11:00am până la 3:00am, vineri de la 11:00am până la 4:00am, sâmbăta de la 5:00pm până la 4:00am şi duminica de la 5:00pm până la 3:00am.

M1 Lounge Bar şi Club

Atrăgând clientelă de genul Matt Damon, Elijah Wood, Kanye West, printre alţii, acesta este unul dintre cele mai hippy cluburi din Praga. Proaspăt trecut prin renovări majore, M1 oferă un cocktail bar dedicat, un ring de dans enorm şi una dinte cele mai exclusiviste camere VIP din oraş. Situat la câteva minute pe jos de Piaţa Oraşului Vechi, M1 oferă servicii masive de catering unei mulţimi internaţionale. Deschis devreme şi târziu, acesta este locul perfect pentru a începe seara sau pentru a-i pune capăt.

Orele: de duminică până joi – de la 8:00pm până la 3:00am, de vineri până sâmbătă – de la 8:00pm până la 5:00am. website

Grand Café Praha

Dacă vă place mai mult jazul, nu rataţi Grand Café Praha. Situată în incinta luxosului Grand Hotel Praha, cu vedere spre Piaţa Oraşului Vechi, această cafenea de lux oferă muzică jazz în fiecare noapte. Clienţii pot profita de „Noaptea cu cină şi jazz” care include muzică jazz alături de trei feluri de mâncare şi un pahar de şampanie de bun venit. Biletele trebuie cumpărate în avans pentru a putea intra. website

Bily Konicek Restaurant şi Jazz Club

Deschis amatorilor de toate vârstele, Bily Konicek oferă jazz nocturn şi mâncare delicioasă. Situat într-unul dintre cele mai vechi case din Piaţa Oraşului Vechi, aceste restaurant se află în beciul unei clădiri din secolul al XII-lea. Felurile de mâncare sunt gătite fie în stil tradiţional ceh, fie urmând reţete internaţionale, iar oferta de vinuri bune cehe este consistentă pentru a completa masa; puteţi găsi aici vinuri din Germania, Franţa, Italia şi Spania. În timp ce sticla poate fi scumpă, vinul la pahar are preţ foarte rezonabil.

Muzica din fundal este redusă până la 9:00pm când trei-cinci muzicieni de jazz urcă pe scenă şi cântă până la miezul nopţii. Dacă după aceea doriţi să continuaţi, este un club în spatele restaurantului unde puteţi face rezervări în avans pentru grupuri mari. Muzica acoperă mai multe decade şi puteţi dansa până în zori.

Bily Konicek este potrivit pentru cei aflaţi în căutare de petreceri şi pentru cuplurile romantice care doresc o noapte pentru ei.

Orele: zilnic de la 11:00am până la 1:00am, formaţie de jazz live de la 9:00pm până la miezul nopţii. website

U Maleho Glena Bar şi Jazz Club

Unul dintre cele mai mici cluburi de jazz din oraş, U Maleho este un loc extraordinar unde puteţi petrece o seară intimă, degustând o gamă de beri reci şi cocktailuri. Situat la cinci minute pe jos de Podul Carol, barul asigură o atmosferă relaxată în fiecare noapte. Muzica live începe în fiecare seară la 9:30pm şi se organizează o sesiune jam în fiecare duminică. Va trebui să ajungeţi devreme pentru a prinde un loc bun şi pentru a nu fi obligat să staţi pe scaunul mic de la bar, departe de scenă şi de încăperea principală de jazz. website

U Stare Pani

Complet ascuns de la nivelul străzii, acest jazz club este situat într-un beci a cărui intrare este prin U Stare Pani Hotel. Unele dintre cele mai bune spectacole de jazz din Praga au loc aici, deci este mai bine să ajungeţi devreme pentru a ocupa locuri bune şi, chiar şi aşa, veţi împărţi probabil masa cu un alt cuplu. La U Stare Pani se serveşte o mare varietate de şampanie, alcool, cocktailuri, bere şi băuturi răcoritoare. Uşile se deschid la 7:00pm, însă jazz live veţi auzi începând de la 9:00.

Orele: Zilnic de la 7:00pm până la 2:00am, jazz live de la 9:00pm până la miezul nopţii. website

Ungelt Jazz şi Blues Club

Situat chiar în afara Pieţei Oraşului Vechi, deschis din 2000, acesta este unul dintre cele mai noi cluburi de jazz din Praga. Cu toate că este nou, Ungelt şi-a făcut deja o reputaţie ca unul dintre cele mai bune cluburi de jazz din oraş. Mic şi intim, acesta este situat într-un beci de cărămidă, cu un balcon pe schele pentru a spori numărul locurilor. Sunt disponibile o mulţime de cocktailuri şi tipuri de bere, toate la preţuri rezonabile, iar mulţimea constă de obicei dintr-un amestec de tineri şi bătrâni, localnici şi turişti.

Orele: zilnic de la 8:00pm până la miezul nopţii, muzică live de la 9:15 până la miezul nopţii. website

Limuzine din Praga cu Stripper. Rezervă online o limuzină Lincoln sau Hummer pentru călătoria de la Aeroportul Praga la hotelul tău.

Other Bars Listing

BaReGo www.mandarinoriental.cz

Blue Light www.bluelightbar.cz

Buddha-Bar Hotel  www.buddha-bar.cz

Bugsys Cocktail Bar www.bugsysbar.cz

Cloud-9 Bar www.cloud9.cz

Club Újezd  www.klubujezd.cz

Čili Bárek www.cilibar.cz

Dirty Dog Cocktail Bar www.dirtydogbar.cz

Duende www.barduende.cz

Fraktál  www.fraktalbar.cz

Hany Bany Bar   www.hanybany.cz

Hemingway Bar Prague www.hemingwaybar.eu

Jet Set www.jetset.cz

Mad Bar www.madbar.cz

Orange Bar & Café www.orangebar.cz

Solidní Nejistota www.solidninejistota.cz

Ultramarin www.ultramarin.cz

Radost FX www.radostfx.cz

U Sudu www.usudu.cz

Zanzibar www.kavarnazanzibar.cz

Zelena Zahrada www.zelena-zahrada.eu

Other Live Music Clubs

Bunkr Parukářka www.parukarka.eu

Chapeau Rouge www.chapeaurouge.cz

Cross Club www.crossclub.cz

Klub Strahov 007  www.klub007strahov.cz

Lucerna Music Bar www.musicbar.cz

Matrix Club www.matrixklub.cz

Meet Factory www.meetfactory.cz

Palác Akropolis  www.palacakropolis.cz

Red Room www.redroom.cz

Rock Café www.rockcafe.cz

Roxy www.roxy.cz

SaSaZu  www.sasazu.com

Styx Smart Club www.clubstyx.cz

Wakata www.wakataclub.org

Articole Conexe

Citește și
Close
Back to top button