Restaurante

Cultura Pub-urilor la Praga

Cultura Pub-urilor la PragaCa în oricare altă ţară, tipurile de pub-uri şi restaurante pe care le găsiţi la Praga diferă enorm, fiecare având aşteptări diferite vizavi de standardele de comportament. Restaurantele sunt în general mai elegante şi seamănă cu restaurantele din restul lumii, însă pub-urile sunt mai brute şi este important să nu-i supăraţi pe ceilalţi băutori ca să nu iscaţi probleme.

În general va trebui să vă găsiţi singuri loc atât în restaurante cât şi în pub-uri, cu toate că în unele restaurante veţi fi conduşi la o masă. De regulă, mesele sunt lungi şi oferă loc pentru mai mult de un grup, spre deosebire de alte ţări unde aveţi masa dumneavoastră şi deci mai multă intimitate. Bunele maniere vă cer să întrebaţi oamenii care stau la masă dacă locurile sunt libere înainte de a vă aşeza, însă nu începeţi să rearanjaţi mobila pentru a crea mai mult spaţiu pentru că proprietarul localului nu se va bucura!

Serviciul pentru clienţi nu este ceva cu care să se mândrească restaurantele şi pub-urile, iar personalul angajat nu este în general foarte atent, cu toate că lucrurile acestea se mai schimbă cu timpul. Principalul motiv pentru care chelnerii sunt neatenţi este că sunt incredibil de prost plătiţi şi, prin urmare, nu le prea pasă de slujbă. Răbdarea este cheia în restaurantele cehe; nu vă grăbiţi, şi vor veni la dumneavoastră.

În pub-uri, standardul serviciilor este foarte diferit de cel din restaurante. În anumite privinţe va fi mult mai prietenos, dar în acelaşi timp şi mult mai puţin formal. De cele mai multe ori nici nu trebuie să comandaţi, pentru că vi se toarnă automat bere. Dacă v-aţi aşezat să mâncaţi, numărul berilor pe care le beţi va fi scris pe o filă lângă masa dumneavoastră; nu încercaţi să o ajustaţi, pentru că proprietarii nu vor fi mulţumiţi!

Majoritatea restaurantelor şi pub-urilor vor arăta o atitudine foarte relaxată cu privire la ţinuta dumneavoastră, acceptând blugii şi tricourile. Puteţi să vă agăţaţi jacheta pe spătarul scaunului sau într-un cuier, atunci când sunteţi într-un pub. Localurile mai frumoase, au adesea garderobă, care costă destul de puţin. Este foarte important să arătaţi respect faţă de locurile pe care le vizitaţi, pub-urile fiind un element adânc înrădăcinat în cultura cehă.

Ca în toate celelalte ţări, există anumite tradiţii legate de băutură, cea mai importantă fiind aceea de a închina paharul. Aproape toţi cehii vor închina cu prietenii înainte de a bea şi este de asemenea important să nu turnaţi niciodată dintr-un pahar în altul, pentru că gestul este privit ca dovadă de proastă creştere. Achitarea notei este aproape întotdeauna însoţită de întrebarea chelnerului – Împreună? – pentru că încearcă să scape cu mai puţină muncă, procesând o singură comandă! Adesea trebuie să vă ridicaţi şi să mergeţi la bar ca să plătiţi pentru că nu vine nimeni la dumneavoastră. Plata se face de obicei cash, iar majoritatea localurilor mai mici nu acceptă credit card.

Când mâncaţi sau beţi este bine să fiţi atenţi la fila pe care se trece consumul, pentru că mai sunt cazuri de înşelătorie prin supraîncărcarea listei pe nota de plată. Acest lucru nu se mai întâmplă atât de des ca în anii 1990, dar se mai întâmplă totuşi; dacă se întâmplă din greşeală, nu îi acuzaţi automat de lipsă de onestitate, pentru că aceasta ar putea fi o greşeală veritabilă!

Bacşişurile sunt comune în majoritatea restaurantelor şi, mai puţin, şi în pub-uri, cu toate că regula obişnuită de a adăuga 10% pe nota de plată nu se aplică. În loc de aceasta, este mai bine să rotunjiţi suma – de exemplu, dacă nota de plată este de 91 CZK, rotunjiţi la 100 CZK, lăsând aşadar un bacşiş de 9 CZK. Când mergeţi la un restaurant mai bun, trebuie să daţi un bacşiş mai mare, cu toate că nu la fel de mare ca în ţările din vest. Asiguraţi-vă că lăsaţi bacşişul în mâna chelnerului, pentru că dacă îl puneţi pe masă poate fi furat.

Articole Conexe

Back to top button