Evenimente

Ajunul Anului Nou

Ajunul Anului NouPraga este o destinaţie populară în timpul Crăciunului şi Anului Nou. Festivităţile sunt agreate de toată lumea, tineri şi bătrâni, liniştiţi şi cupluri romantice, indivizi şi grupuri. Există opţiuni de divertisment pentru toate gusturile, de la concerte de muzică clasică la pieţe tradiţionale de Crăciun, de la croaziere cu barca pe râul Vltava la cluburi de dans şi programe speciale în baruri şi restaurante.

Ziua de Anul Nou este sărbătorită la Praga similar cu celelalte oraşe din lume. Oamenii se reunesc cu prietenii şi familia în 31 decembrie, beau, organizează o cină specială, se bucură de jocuri de artificii spectaculoase şi ciocnesc şampanie când bate miezul nopţii pentru a celebra venirea anului nou.

Activităţi în Ajunul Anului Nou la Praga

Unii vizitatori şi localnici aleg un restaurant cu servicii complete pentru a-şi petrece noaptea – mâncare, băutură, dans, în timp ce alţii preferă o cină romantică, la lumina lumânării, într-o parte mai liniştită a centrului Pragăi, de exemplu în Mala Strana. Grupurile de tineri merg de obicei în barurile aglomerate, iar după artificii încearcă să găsească un club, ceea ce poate fi dificil în zona Pieţei oraşului vechi. Alţii cumpără bilete pentru o petrecere într-un club sau într-un music bar. Distracţia este garantată la petrecerea enormă organizată pentru câteva mii de iubitori ai muzicii moderne la Prague Exhibition Grounds. Însă, dacă aveţi chef de ceva mai relaxat, aţi pute merge la unul dintre concertele de Anul Nou de la Rudolfinum sau la Obecní dům (Casa municipală), sau chiar să mergeţi la slujbă într-una dintre splendidele biserici pragheze. În fine, aveţi posibilitatea de a alege să urcaţi pe ambarcaţiunile de petrecere cu meniuri atotcuprinzătoare de mâncare şi băutură.

Focuri de artificii în Ajunul Anului Nou

Focuri de artificii în Ajunul Anului Nou

Artificiile pragheze de Anul Nou au devenit extrem de populare şi atrag zeci de mii de vizitatori în Praga în fiecare an. La miezul nopţii se adună mulţimile în oraş pentru a privi unul dintre numeroasele spectacole de artificii. Pentru spectacolele de artificii trebuie să vă îndreptaţi spre orice punct de pe râu sau cu privelişte spre râu – adică Podul Carol, Castelul Praga sau Dealul Petrin. Cea mai bună vedere este din apropierea restaurantelor, de pe ambarcaţiuni, sau pur şi simplu de pe străzi, maluri şi poduri. Atmosfera este distractivă, plină de viaţă şi relaxantă, în timp ce admiraţi frumuseţea focurilor de artificii peste apă, cu umbra Podului Carol, a Castelului Praga şi a Oraşului vechi. Însă dacă doriţi să vă amestecaţi în mulţimea veselă şi să trăiţi evenimentele mai vioi, mergeţi direct în Piaţa oraşului vechi unde masa de oameni aşteaptă venirea Anului Nou încă de la primele ore ale serii. Apoi, când bate miezul nopţii, atmosfera se încinge! Localnicilor le face plăcere să aprindă artificii şi, cu toate că există deja o paradă aeriană, multe dintre focurile de artificii din Piaţa oraşului vechi sunt controlate şi aprinse din mulţime.

Praga este o destinaţie excelentă pentru serbarea din Ajunul Anului Nou – sperăm să vă placă! Să nu uităm că cehii au o vorbă care spune că tot restul anului va fi aşa cum este ziua de Anul Nou. Deci, sperăm să vă reîntoarceţi la Praga.

Articole Conexe

Back to top button