SiguranțaTransport

Noaptea în taxi

Noaptea în taxiSă luaţi un taxi noaptea în Praga poate fi o problemă pentru că vă puteţi trezi taxat la suprapreţ. Cu excepţia rutelor de la aeroport sau din gară, taxi-urile sunt cel mai adesea luate la ore târzii, după ce aţi petrecut noaptea în oraş, când nu mai aveţi probabil dispoziţia de a discuta ruta sau nici nu v-o mai amintiţi foarte bine. Nu este un secret că la orele târzii din noapte sunt o mulţime de taximetrişti necinstiţi în căutare de pradă. Taxi-urile respective au standuri şi operează mai ales în preajma cluburilor de noapte din centru, a discotecilor şi a altor unităţi care atrag mulţimi de petrecăreţi. Aveţi mai ales grijă în jurul Podului Carol şi în Piaţa Sf. Václav. Unii taximetrişti nu au nici măcar autorizaţie, ci îşi pun doar pe maşină semn de Taxi.

Mulţi turişti pleacă din Praga mulţumiţi, pentru că au folosit serviciile de taxi prin dispecerat de la una din numeroasele firme de încredere, cum ar fi AAA Taxi sau Transport Aeroport Praga. În timpul zilei, situaţia este mult mai bună decât noaptea.

Pentru a verifica situaţia curentă, am decis să pretindem că suntem turişti care au petrecut noaptea în oraş şi tocmai ies din discotecile din centru. Am încercat să vorbim în engleză şi să pretindem că stăm la un hotel de 5 stele. Rezultatul experimentului a arătat că şansele de a fi jefuit sunt mai mari de 70%. Am repetat experimentul de 12 ori. Cel mai comun răspuns la întrebarea cât costă o călătorie pe o distanţă de 5 km (de la club la hotel) a fost între 300 CZK şi 1000 CZK. O dată chiar am intrat în taxi şi am stabilit o sumă pe kilometru, însă surpriza a fost că preţul de pornire era de 80 CZK (când taxa de pornire maximă este de 40 CZK). Mai târziu am realizat că şoferul nu avea licenţă şi am coborât pur şi simplu la primele lumini fără să plătim. Nu l-am speriat pe şofer decât ameninţând cu poliţia. Per total, numai de două ori am fost taxaţi corect, şi am întâlnit un singur şofer amabil şi politicos.

Însă imaginaţi-vă călătorind singur într-o ţară străină – comportamentul dumneavoastră plin de curaj va fi mult diminuat, şi veţi opta mai degrabă să plătiţi decât să riscaţi o bătaie. Sfatul nostru este simplu: nu luaţi taxi noaptea, mai bine folosiţi transportul în comun sau plănuiţi înţelept traseul şi alegeţi un club de lângă hotel, sau, dacă chiar trebuie să luaţi taxi, nu alegeţi unul din standul de lângă club. Mergeţi mai bine 200 de metri şi aşteptaţi să treacă un taxi de firmă (în felul acesta cresc măcar şansele să fiţi tratat cum se cuvine), opriţi-l şi stabiliţi preţul de pe ceas (presupunând că ştiţi cât costă aproximativ o călătorie la destinaţia dorită).

Articole Conexe

Citește și
Close
Back to top button